DreptulSIlibertatea ESTE atributul fundamental cu care se naste orice om, oriunde, oricand.
Depinde fundamental de comunitatea in care se naste si in care evolueaza – familie, strada, scoala, profesie sa ii releve adevarul, aceasta aproximare in grade de fidelitate a realitatii, despre drept si libertate si sa il ajute sa asimileze acele minime limitari ale libertatii sistemului programabil, programat si autoprogramabil care este individul uman de la nastere sau probabil dinaintea ei pana la moarte si dupa. Dar in special in copilarie.
Limitari nascute din insasi esenta determinismului societatii umane, a chiar chintesentei ei – comunitatea privita ca tandem indisolubil individ-societate.
Limitari impuse de chiar logica si chimia interna a tandemului individ-societate. De chiar TAINA nestiuta a acestuia.
Limitari impuse fundamental de legitimitate – conditie neconditionata pentru interesul personal si de grup.
Desigur societatea – FSSP (familie, scoala, strada, profesie) nu poate face asta DECAT in contextul garantarii si apararii dreptului si refacerii acestuia cand este agresat fara pretentia ca vreodata il mai poti reda integral.
Dreptul abuzat, abuzat ramane. Reparatiile ce mai pot fi acordate, oricum palide, nu pot retroceda dreptul – faptul produs ramanand un blam etern pe obrazul tandemului individ-societate, adica al fiecaruia dintre noi si al tuturor impreuna.
Tributara cunoasterii, educatiei si disciplinei sub imperativul onestitatii, morala, ca insasi intreaga viata personal-comunitara, este o constructie ce trebuie reevaluata de fiecare data cand prea multa cunoastere s-a adunat si prea putin din continutul ei considerat sintetic si sinergetic a fost transpus in practica.
Asta insa ne da si vestea cea buna, doar atata cat este – dispunem de o rezerva valutara in devize cognos care poate reprezenta o garantie de salt inteligent si responsabil intr-o noua instanta a constructiei de sine la nivelul comunitatii.
O intrebare insa imi ramane remanenta in minte tulburandu-mi spiritul. Care este distanta reala in ani sau vieti intrupate intre diversi membrii, indivizi in tandemul indisolubil? …
Rezulta, ca singura concluzie AZI si intotdeauna cand ma lovesc de astfel de subiecte, care este obiectivul fundamental permanent al raspunderii sociale individual-colective. Monitorizarea, inventarierea, organizarea si standardizarea prin sistematizare, periodic, a depozitului de cunoastere a omenirii in limitele evidente ale capabilitatilor din epoca curenta.
Adica ceea ce s-a cam facut cum s-a cam putut la fiecare moment de rascruce sau de salt in istoria societatii omenesti.
Nimic nou sub soare deci de la placutele de la Tartaria incoace!
Textul care mi-a inspirat aceasta observatie este al studentului Lucian Pop si a fost publicat pe blogul Principelui Radu al Romaniei.
Si atunci spun citandu-l pe Adrian Paunescu – “Te Salut Tineret in adidasi, Te Salut Generatie-n blugi”.
Chiar daca mi-a ridicat unele probleme in a-l intelege fara o concentrare accentuata.
Si nu pot spune ca chiar l-am inteles integral, daca tin cont de scrupulozitate si pretentia fata de folosirea cuvintelor, deoarece deschide o sumedenie de discutii si sugereaza sumedenie de invitatii la aprofundare pe care nu mi-am ingaduit timpul sa le fac (oricum ajuns la referirile biblice, cu care nu am nici o rezonanta pe fundamental si in profunzime, m-am pierdut si am citit in fuga).
Am recunoscut insa dupa ceva timp, sau mai bine zis am avut relevanta, a ceea ce am numit genul traditional de a filozofa – filozofia literara, beletristica.
Aceea care se intrece pe sine in spirit, ceea ce o face foarte atractiva intocmai ca pe un discurs parlamentar elocvent, dar doar un discurs pentru ca nu poate performa in pragmatism, in clarificarea realitatii pe care doar o sugereaza si in, ceea ce este mai important, in generarea de solutii clare. In propuneri constructive, pragmatice, realiste in raport cu vremurile.
Nu performeaza in relevarea riguroasa a adevarului printr-un instrument adecvat al cunoasterii, demn de inceputul mileniului III, adevar care apoi sa serveasca drept temelie identificarii rezolvarilor corecte. Instrument pe care probabil abia incepem sa-l construim.
Marturisesc ca mi-ar place sincer sa scriu asa dar necesitatea rigorii, dictata astazi mai mult decat in alte vremuri, poate, de chiar framantarile profunde ale individului-societate, ma obliga sa ma intorc in propiul demers social, cultural, profesional, politic lansat public in urma cu cativa ani si a carui promovare nici nu pot considera ca am inceput-o desi esentialul l-am spus. Un demers consistent prin cei cca. 30 de ani de preocupari in domeniu care a consolidat o masa critica de rezultate ce se cer valorificate international.
Dar veni-va si vremea aceea, a desfatarii in detalii, profunzimi si experiente ezoterice.
Ma bucur sa constat totusi ca ori cum as intoarce-o imi este imposibil sa intru in contradictie sau conflict real cu orice om onest.
